Timpul trece, pasarile zboara, ratele macane, etc

Asa e ca titlul asta nu are niciun sens? Nici nu imi doream. Dar am simtit nevoia sa mai scriu cateva randuri. Avand in vedere ca de o saptamana sunt liber profesionist (freelancer adica), nici nu am mai apucat sa scriu. De data asta macar sunt liber din proprie initiativa (ce senzatie magnifica). Sa stii ca foaia pe care scrie DEMISIE sau incetarea contractului cu acordul partilor a fost scrisa de tine si nu dictata. Mai ales ca ai timp – adica iti dai demisia cu 15 zile inainte – eu am facut chestia asta cu 3 saptamani mai devreme.

Sa vezi ce stare de liniste si pace si cum reusesti sa rezolvi lucrurile mult mai usor. Ai mintea limpede in primul rand deoarece nu mai ai nicio grija. Cine sa te alerge si pentru ce? Daca nu faci ce spun ei, ce se poate intampla? Sa te dea afara? Ai scris deja hartia. Esti cu un pas inaintea tuturor. Si uite asa lucrurile incep sa se aranjeze. Ai timpul necesar sa stai de vorba cu oamenii din jurul tau. Ai timp sa analizezi problemele din toate unghiurile si culmea solutiile apar mult mai rapid. E o senzatie unica pe care o recomand tuturor. Nu neaparat sa va dati demisia, ci sa act like it. Merita fiecare clipa.

eu

Internship-urile nu mai reprezinta o rampa de lansare pentru tineri

Intr-un final si-au dat unii seama, ca forma de sclavie pentru studenti (cunoscuta corporatist drept „internship”) nu mai functioneaza in vreme de criza. Mai ales in situatia in care minunata corporatie care ofera o sansa tanarului student, nu stie cum sa faca in asa fel incat sa nu il platesca. Sau daca se trezeste un angajat (in special HR) care sa ridice problema salariului, se gasesc o gramada care apar cu idei de genul – dar sa vina gratis, ca doar pentru el invata.  Si uite asa, in ultima vreme (de cel putin 1 an de zile – dar unii se prind mai greu) nu prea se mai inghesuie studentul roman la internship-uri din astea, care mai de care impachetate in mirobolante cutii.
Totusi sunt anumite firme, care inteleg rolul real al unui astfel de program si actioneaza in consecinta. Bravo lor!

„Internship-urile nu mai reprezinta o rampa de lansare pentru tineri

In perioada de boom economic inregistrata in 2007 si la inceputul anului 2008, pentru un proaspat absolvent sau chiar pentru studentii in an terminal, gasirea unui loc de munca dupa efectuarea unui stagiu de training la respectiva companie era un eveniment firesc. Acum, dupa trei trimestre de turbulente economice, trainingurile propuse de companii nu mai aduc cu usurinta un job pentru studenti.

“Stiu persoane care, in anii trecuti, au aplicat pentru un internship si, ulterior, au fost remarcati si ofertati sa lucreze acolo. Insa, anul acesta, din cauza crizei despre care se tot vorbeste, nu cred ca voi reusi sa ma fac remarcata atat de repede. E competitie puternica pe locuri putine”, spune Eliza Pahontu, studenta in an terminal la Academia de Studii Economice (ASE), prezenta la un eveniment de promovare a programelor de internship.

Sesiunile de internship oferite de companii presupun prezenta studentului pe o perioada determinata, in regim full-time. In acest timp studentul va  acumula informatii de baza despre activitatea, portofoliul si proiectele companiei si va incerca sa inteleaga cultura organizationala a acesteia. Pe parcursul perioadei de pregatire, compania va decide daca va remunera sau nu studentul.

Dupa ce in anul 2008 universitatile romanesti au scos pe piata doua generatii de absolventi, in urmatoarea luna un nou val de licentiati va incepe sa bombardeze specialistii in resurse umane cu CV-uri, sperand sa-si gaseasca un post remunerat, spun ei, decent. Pana la gasirea unei slujbe insa, cel mai sigur pas este angajarea intr-un program de internship de trei luni, care, in majoritatea cazurilor, este remunerat.

Situatia economica actuala restrange posibilitatea companiilor de a crea noi posturi, la nivel entry, insa aceasta tendinta nu se va mentine pe o perioada lunga de timp. In aceste conditii, devine necesar si chiar profitabil pentru companii sa investeasca timp si sa ofere informatii absolventilor care inca nu au luat contact cu mediul de business, fara a-i angaja imediat, spun specialistii in recrutare.

In cazul unui internship de cateva luni, ambele parti beneficiaza de anumite avantaje: studentii acumuleaza informatii si duc la capat proiecte pentru care compania ii remunereaza mai putin fata de actualii angajati.

“Prin oferirea unor pozitii de internship, companiile participante investesc in educatia tinerilor, deci aceasta activitate este mai mult legata de responsabilitatea sociala a companiilor si mai putin de ocuparea unor pozitii vacante in momentul respectiv”, spune Cristina Ionescu, project manager al programului Start Internship Romania, aflat la a doua editie. In anul 2008, peste 4.000 de studenti si 62 de companii s-au implicat in Start Internship, dar managerul proiectului a declarat ca nu s-au facut cercetari pentru a afla cati dintre acestia au fost ulterior angajati.

Ionescu mentioneaza ca remunerarea participantilor la program ramane la latitudinea fiecarei companii in parte. Daca oportunitatea de angajare nu este oferita imediat, studentii raman in baza de date a companiilor si, in momentul in care apar pozitii vacante, cei care s-au remarcat in perioada internshipului vor fi chemati la un interviu.

Un alt program de aducere a tinerilor fata in fata cu angajatorii a fost Top Talents Romania, desfasurat in luna mai, unde 72 de studenti concurau pentru intrarea in sesiunile de training oferite de sase companii din sectoarele FMCG si IT&C.

Dragos Gheban, director de dezvoltare al Catalyst Solutions, compania organizatoare, se asteapta ca cel putin 50% dintre cei 72 de tineri ajunsi in finala concursului Top Talents sa fie angajati de una dintre companiile participante. “Cred ca acei candidati care isi doresc cu adevarat sa fie angajati, care se lupta sa demonstreze ca au cunostinte si un nivel ridicat de compatibilitate cu angajatorul vor reusi”, mai spune el.

Cu toate acestea, companiile participante nu s-au inghesuit in a declara ca, daca studentii participanti se ridica la nivelul asteptarilor, vor fi imediat ofertati. Motivul invocat de companii a fost numarul mic de posturi vacante la momentul respectiv, cu mentiunea ca participantii la program vor fi inclusi in baza de date a departamentului de resurse umane.

“Am lansat un program de internship care va dura trei luni. Patru studenti vor invata despre cum se lucreaza la noi. In momentul de fata nu avem pozitii pentru ei. Vom tine legatura, insa si daca vom avea un post liber ii vom contacta”, a spus Cristina Tudorache, training & recruter manager al companiei Colgate Palmolive.

Kraft, o alta companie care ofera sesiuni de internship va invata tinerii sa opereze in departamente precum marketing, vanzari, costumer service, procurement si HR. “Ne aflam la a doua editie a programului de training care permite studentilor sa treaca in 10 saptamani prin sase departamente. Pe perioada stagiului acestia vor fi considerati angajatii cu drepturi depline”, au spus oficialii companiei.

Unele traininguri se intind si pe perioade mai mari de timp, studentii putand capata chiar experienta la nivel international. Programul de training al grupului financiar Eureko se adreseaza absolventilor de matematica, cibernetica si statistica ce vor o cariera in domeniul actuariatului. Programul se desfasoara pe o perioada de doi ani, primele sase luni in Romania, iar urmatoarele in Olanda, Irlanda sau Grecia.

“Buget acestui program este construit la nivel international, pentru toate companiile din grup. Ca dimensiune, bugetul este generos, avand in vedere ca participantii vor avea un salariu pe toata durata programului, vor beneficia in mod intensiv de traininguri si cursuri de specialitate, precum si de tot suportul administrativ necesar. […] Nu putem astepta ca sistemul educational universitar sa creeze aceasta comunitate profesionala. Consideram lansarea acestui proiect o decizie strategica”, a declarat Mihalea Manatu – director resurse umane Eureko Romania.”
sursa: www.wall-street.ro

Cum sa fii un manager de nimic – mic indrumar pentru managerul incepator

Facand o analiza atenta a persoanelor cu care am tot avut de lucru pana acum, am descoperit un fel de tipar al managerului roman.

In primul rand de cele mai multe ori a ajuns intr-o pozitie pentru care nu este pregatit deloc (din punct de vedere al managementului). Toata promovarea la romani se bazeaza pe experienta practica si pe niciun fel de experienta de management (nu mai discut de people management – asta zici ca este ceva rupt din Twilight Zone – nu se stie de unde a aparut, nu se stie pe unde sta ascuns si oricum nu are rost sa ne interesam de el deoarece e o chestie abstracta).

Trebuie sa incepi cu piesa de rezistenta – pastreaza totul la tine, nu delega nimic (oricum definitia delegarii nu este prea clara – subiect detaliat intr-un alt post mai vechi). Nu lasa pe nimeni sa faca nimic de capul lui – tu oricum stii mai bine decat oricine, due to the fact ca ai mai trecut prin asta si cu siguranta este o singura metoda prin care se poate face. Ideile noi trebuie omorate din fasa – nu ii lasa pe altii sa vina cu ceva chestii diferite deoarece este posibil sa functioneze si atunci o sa se intrebe cei din jur de ce nu a pornit ideea de la tine. Iti dai seama ca intr-o astfel de situatie pici de prost si la nivelul tau asta inseamna moarte clara. Si daca delegi cateva proiecte, nu te vei mai putea plange de faptul ca esti vai de mama ta si ocupat pana peste cap si uite la ce ora pleci tu de la birou, etc (asta pentru ca pentru tine “private life” nu inseamna nimic – doar esti manager).

Din cele cateva carti citite (pe care cu emfaza trebuie sa le ai in vitrina de la birou – ca de, daca iti cumperi biblioteca acasa, nu o vede nimeni, si atunci de ce sa dai bani pe ea?), trebuie sa ai mereu pregatit cate un citat intelligent. Pentru cei care vin la tine in birou de mai mult de 2 ori, e clar pana la urma ca citatul se repeta si culmea e din aceeasi carte (apare intrebarea daca mai stii si altele, sau nu ai avut timp sa memorezi).

Cu noii angajati e bine sa incepi pe picior de egalitate – chipurile sa te arati deschis si sa dai impresia (falsa de altfel) ca iti doresti ca omul ala sa te ajute si tu sa il ajuti pe el. Dureaza maxim 3 -4 saptamani pana iti dai arama pe fata – oricum a fost un chin sa joci atata teatru – now, real life.

Incearca sa iti barfesti oamenii din echipa. Saptamanal alege o persoana pe care o faci praf cu ceilalti din echipa (discutii amicale la inceput prin care incerci sa faci niste glume, care apoi se transforma in plangeri penibile si uneori dizgratioase pe care never-ever nu e normal sa le discuti cu cei din echipa – adica pana la urma, cu colegii celui in cauza – e la mintea cocosului ca si ceilalti vor fi in aceeasi situatie la un moment dat). Cand vezi ca nu mai prinde la discutii tete-a-tete, incepi si te folosesti de orice ocazie sa urli dupa persoana respectiva prin birou pe un ton care nu lasa loc la interpretari. Cand nici asta nu mai are priza la publicul larg, incepe si cere diverse chestii, dar incearca sa faci acest lucru cat mai vag – in asa fel incat nici tu sa nu intelegi ce ai cerut, ca la momentul la care vei primi sa te poti rasti la persoana respectiva si sa ii bati obrazul ca nu a facut ce ai cerut. Sa nu cumva sa dai in scris (adica pe mail) – poti pica de fraier, daca ceri o chestie si exact aia primesti.

La momentul in care te-ai hotarat sa mai dai totusi din multitudinea de proiecte pe care o ai, alege cu grija. Tot timpul trebuie sa fie un proiect care e in lucru la tine de minim 150 de zile si care a mai fost in lucru si pe la alte persoane. Pe asta il extragi cu grija din maldarul de pe biroul tau (tot timpul trebuie sa fie dezordine pentru momentul in care cineva intra in birou si incepi: “Uite cate proiecte am, nu mai gasesc nimic aici (poate este de la simplul fapt ca nu iti gasesti nici capul?), nu mai fac fata, secretara asta imi zapaceste toate hartiile , etc), si asa cu el extras te duci la persoana vizata si il dai printr-o azvarlire maiastra din incheietura. Adica il pui pe biroul persoanei ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si peste cateva zile ceri raport – care este statusul pe proiectul X. Daca sarmanul ala incearca sa baiguie ceva de genul: “Stii seful, dar nu ai zis nimic de niciun proiect”, este momentul oportun sa ii dai o lectie.

Apoi, dupa ce ai reusit sa clarifici faptul ca proiectul a fost assigned la persoana X, incepi sa dai lectii – placerea ta maxima. Sub nicio forma nu ii da posibilitatea sa faca ceva de capul ei. Doar tu le stii pe toate mult mai bine decat oricine – asta este insusi scopul tau in aceasta functie – sa le stii pe toate.

Daca proiectul iese bine pana la final – ai cu ce sa te lauzi – doar a fost ideea ta, tu ai contribuit la succesul lui, totul ti se datoreaza. Daca nu merge ok, si seful al mare intreaba de el, frate, nu mai e la mine, l-am dat lui X – sa il chem sa va explice care este statusul, sefu’?

Nu stiu daca ati observat cat de rapid se ofera raspuns la problemele care nu apartin persoanei chestionate – scurt exemplu:

“Faci o cerere pentru orice – daca ai trimis mail-ul persoanei corecte – sa zici mersi daca in 48 de ore primesti un raspuns de genul – ma ocup. Daca nu ai nimerit la cine trebuie, in maxim 20 de secunde, primesti un mail – nu ma ocup eu de problema asta, incearca la colegul Y.”

Asta a fost pur si simplu un intermezzo – mi-am amintit de chestia asta si nu m-am putut abtine sa nu o trec aici.

Mergand mai departe, e cazul ca cel putin o data la 2 zile sa mai vii si tu cu o idee vis-à-vis de proiectul dat (nu ai avut timp pana acum sa te ocupi, dar acum cand nu mai e la tine, brusc, esti plin de idei si stii cum se poate rezolva). Bineinteles ca daca depaseste 40-50 de zile, trebuie sa tipi si sa ceri explicatii de ce dureaza atat. Doar e normal ca un proiect pe care un manager nu l-a rezolvat in 150 de zile, poate fi rezolvat de un subordonat de pe azi pe maine. Singurul impediment pentru tine ca si manager  a fost lipsa timpului, nu altceva.

Oricum, daca nu ai reusit sa faci toate astea, trebuie sa inchei in forta – sedinta. Ii bagi pe toti la tine birou, dupa ce strigi in gura mare pe acolo ca sa te auda toata lumea, si ii iei la intrebari. E imposibil sa nu gasesti macar unul pe picior gresit de care te poti lua. Astfel ai si tu ziua mai buna si mai luminoasa.

32 de ani si atat

Cand auzi ca un om moare la 32 de ani, incepi sa iti pui niste intrebari. Cand auzi ca moare datorita unui accident vascular, iti pui si alte intrebari. Daca mai stii si ca lucreaza in vanzari, ca este intr-o firma mare (si nu este din Big 4) ci culmea telecom (aceeasi minunata firma de care tot povestesc eu ca tampitul), deja esti plin de intrebari.

Dar cand realizez ca eu am fost ala care l-am recrutat, ca eu l-am bagat in oala cu rahat, nu prea mai stiu ce sa zic.
Mai mare decat mine doar cu 2 ani si totusi in acest moment nu mai este.
Bineinteles ca au aparut clasicele comentarii: era predispus, avea o boala din copilarie, nu a avut nicio legatura cu job-ul, etc. Vorba unui prieten: daca fac focul si nu pun lemne, mai arde? Am zis: mai arde daca arunci benzina pe el, si daca torni cu cisterna, chiar nu are rost sa te mai intrebi de ce si bubuie.
In conditiile in care toata piata este in scadere, unii se simt obligati sa mareasca targetele, sa puna dead-line-uri imposibile, sa scada partea de bonusare (ca na, doar e o metoda de motivare), sa bata cu pumnul in masa si sa faca sedinte in care sa transmita mesaje de genul: sa spuneti multumesc ca mai aveti un loc de munca.

Sincere condoleante familiei si sper din tot sufletul ca asta sa nu fie inceputul ci doar un caz singular, o eroare cum spun cei mari (aia business oriented).

Incroyable – ca sa zic asa

Am aflat azi un super cuvant:

GALOFÓB, -Ă, galofobi, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care manifestă ostilitate faţă de tot ceea ce aparţine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobe.

Iti dai seama cata ura au putut sa genereze astia de a fost nevoie ca cineva sa inventeze un cuvant pentru asta.