HRseeker’s Weblog

Nu stiu de ce am simtit nevoia azi dimineata sa vin pe jos la birou (pe jos, adica efectiv sa merg pe jos de acasa pana la birou). In fond si la urma urmei nu sunt decat 6 km. La un calcul simplu, ori pe jos ori cu masina este aproximativ acelasi timp - masina: 40-45 minute, pe jos: 50-55 minute. Dar, am descoperit si alt amanunt la care nu am fost atent atata timp cat am mers cu masina: zgomotul infernal din Bucuresti.
Mergand pe jos, am zis sa profit de timpul petrecut sportiv si sa ascult ceva la ipod. Am introdus minunatele casti in conductele auditive proprii, am apasat butonul power, am selectat ceea ce imi doream sa ascult si am pornit la drum. In lift, in scara blocului si 30 secunde cat am ajuns in fata blocului, totul in regula - volumul era de bun simt, auzeam clar despre ce era vorba. In momentul in care am ajuns pe marile bulevarde am inceput sa am probleme cu distingerea cuvintelor (poate trebuie sa precizez ca ascultam una dintre audiobook-urile achizitionate de curand). Am marit volumul si am simtit cum sunetul incepe sa preseze pe timpan, scarita incepe sa vibreze si ciocanul incepe sa se simta usor deranjat. Din pacate, pana am ajuns la birou, au fost momente in care, desi volumul era la maxim (si vorbim de un ipod care nu are limitare de volum - prietenii stiu de ce), au fost anumite pasaje pe care le-am ratat cu brio.
Ma intrebam mereu de ce in metrou sunt unii care asculta muzica si alaturi de ei tot metroul. Acum am inteles.

Auditie placuta.

Meeting, sedinta, task-force (asta e noua), kickoff meeting (inca una pentru prostii care nu cunosc diferite variante de a exprima gaz ars cu talent).

Nu inteleg de ce lumea cauta orice modalitate de a face sedinte peste sedinte, atata timp cat nu se discuta nimic interesant. Cum poate sa inceapa o sedinta prin intrebari de genul: ce discutam azi? ce vreti sa mai vorbim? aveti si alte idei ca sa le adaugam pe agenda sedintei? Aberant. Daca tot nu ai nimic de discutat, de ce palaria mea mai facem sedinta? De dragul de a ne aduna ca prostii pentru ca un tampit sa isi arate muschii?! Nene, sunt lucruri mult mai importante in viata decat sa demonstram in stanga si in dreapta cat de smecheri suntem. Viata are mai multe componente decat musculare. Hai sa incercam sa ne folosim si creierul. Cum spunea o prietena: “simt o voma intelectuala”.

Stiu ca nu are nici o legatura cu subiectul de mai sus, dar simt nevoia sa fac o referire si la urmatorul termen:

Redundant - inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.- conform dexonline. Am observat ca in ultima vreme, pentru unii este un cuvant la moda. Este folosit in asemenea hal incat uneori iti pui intrebarea daca cel care il foloseste are cea mica idee despre ce e vorba. Exprimari de genul: X este redundant cu Y…. what the fuck? Cum poate ceva sa fie redundant cu altceva? Adica am un tampit care e redundant/inutil cu alt tampit. Foarte tare frate!!!

In rest, numai de bine.

Cand aveti 3 minute si 27 de secunde din viata vostra agitata, luati o pauza si priviti.

http://mediastorm.org/0002.htm

Am reusit intr-un final sa vad “The bucket list”. Am ras pana am dat in plans - una dintre dorintele lui Morgan Freeman din film.
Trebuie sa recunosc ca filmul m-a impresionat. Este din seria “nu astepta pana la pensie sa faci lucrurile pe care ti le doresti”; aici putin mai dramatic - 2 bolnavi de cancer cu o speranta de viata de 6-12 luni. Din pacate pentru unii, doar astfel de filme ii mai trezesc la viata.

Sa vezi 2 mosi care au trait pana la 60-70 de ani si nu au reusit multe in viata, iti ridica putin parul pe ceafa. Asta coroborata cu marea reclama cu mosulica motociclist care nu mai reuseste sa se urce pe motor cand in sfarsit a reusit si el sa il cumpere, te face sa iti pui cateva intrebari si poate chiar sa iti faci o “bucket list”.
Viata asta searbada de multinationala in care toata lumea stie ce are de facut si unde ii este locul nu prea te ajuta cu nimic. Mi se pare total aiurea sa astepti momentul in care vei avea timp sa faci aia si ailalta (nu ca eu nu aman de 2 ani sa imi iau carnet de motor), dar macar acum am constientizat mai mult decat o simpla idee care imi trece pe langa ureche.

Am o prietena in Italia care tocmai a aflat ca are cancer pulmonar - o faza destul de avansata. Nu are decat 30 de ani - de o varsta cu mine. O invidiam (pozitiv) pentru faptul ca a avut curaj sa renunte la facultate, sa plece in Italia cu un barbat pe care abea il cunostea, sa se casatoreasca, sa faca un copil, sa se mute de 2 ori, sa traga din greu sa isi echivaleze diverse acte si paracte, sa faca diverse joburi ca sa poata castiga un ban si sa tina totusi capul sus. Oare ea are un bucket list? Daca da, ma intreb ce o fi pe aceasta lista?

Eu nu voi renunta la principiile mele etice de dragul unor fandositi care nu stiu ce e aia bunul simt, chiar daca asta ma va impiedica sa castig mai multi bani sau sa dau mai bine in fata sefului. Pana la urma si la urma trebuie sa raspunzi la doua intrebari: “Ai gasit fericirea in viata?” si “Ai adus cuiva fericire?”

CE E PE “BUCKET LIST”-ul VOSTRU?

Din ce in ce mai multe firme din lumea civilizata aleg diverse variante de lucru – telecommuting/home working, flexible time, job sharing, part-time, etc, variante care initial au fost gandite pentru mamele care doreau sa se intoarca la lucru dar in acelasi timp sa fie alaturi de copii. Ceea ce la inceput a parut o revolutie – sa lucrezi de acasa, sa poti sa ajungi si sa pleci de la servici la ce ora vrei tu, sa iti condensezi orele de lucru in asa fel incat sa ajungi sa lucrezi doar 4 zile pe saptamana si multe alte variante, in acest moment incep sa prinda contur si la noi in tara.

Primii pasi au fost facuti prin adoptarea programului flexibil inteles de fiecare diferit. Flexibilitatea prin definitie iti da posibilitatea sa iti alegi programul – romanii au inteles altceva: iti alegi programul si asta este tot. Ex: program 9-18, firma iti da posibilitatea sa ajungi la 10 si sa pleci la 19. Dar daca ai ales asa, asa ramane pe o perioada variabila de 3-6 luni. Unde e flexibilitatea? Adica daca am nevoie sa imi iau copilul de la gradinita la ora 16, nu pot sa plec deoarece am avut flexibilitatea sa imi aleg programul si asta este batut in cuie.

Romanul alege din definitie ceea ce ii place si cu ceea ce se simte confortabil, in nici un caz nu poate aplica programul asa cum este.

Telecommuting-ul – mai pe romaneste: lucrul de acasa (parte componenta a flextime-ului) din cate se pare este mult prea avansat pentru civilizatia in continua expansiune a Romaniei. In nici un caz nu poate fi vazut ca un beneficiu faptul ca poti lucra de acasa, nu trebuie sa mai pierzi 3 ore spre si dinspre servici, nu mai poluezi, poti sa te bucuri de familie si prieteni, poti lucra in ritmul tau si fara a te simti supravegheat. Cum poate romanul sa nu iasa el pe strada sa isi etaleze masina (cumparata in leasing cu banii munciti de la 8 la 20), costumele cumparate de la “prietenii” care ofera reduceri – doar nu te poti duce la birou cu un costum de la Apaca, ceasul cumparat din parcare de la Unirii – TISOT original (ce conteaza ca nici numele nu e scris corect, se simte ca unul original), pantofii din piele de crocodil de Dambovita, parfumat din cap pana in picioare, vorbind zgomotos la mobilul lui de ultima generatie, s.a.m.d.

Pentru roman, un astfel de program i-ar nenoroci viata sociala, i-ar da peste cap toate posibilitatile de promovare (nu poti sa pupi in dos on-line), ar fi atat de zapacit incat nu s-ar putea concentra la absolut nimic si s-ar transforma peste noapte intr-un fanatic al telenovelelor.

Din pacate, asta este marea natiune cu care ne mandrim si cu care nu prea putem sa avansam decat in parcelele bine definite de superiori, sefi, manageri, directori – parcele bine cunoscute si neschimbate de ani de zile.

Orice idee noua trebuie sa plece la premisa ca angajatul incearca sa te fure si atunci trebuie sa iti organizezi planul de atac in asa fel incat sa te asiguri ca nu are nici o portita de scapare.

Poti sa il monitorizezi in permanenta? Excelent, un pas inainte spre implementare.

Deja vad luminita de la capatul tunelului cum se stinge treptat.