Cum masori prostia?

Am tot stat (am avut ceva timp) si m-am gandit: am tot vorbit de prostie, de spiritul de turma, de prosti, de pupincuristi, de pleaba societatii corporatiste (pardon, de varfurile ei – pleaba munceste ca proasta pentru a face loc celorlalti), dar nu am facut nici o scala pentru a masura prostia.
Poti fi:
- putin prost – cat de putin prost poti fi, ca sa intri in categoria asta?
- mai prost – dar cu cine compari? cu alt prost? cat de prost e ala pe care il compari si cat de prost e ala cu care il compari?
- cel mai prost – din cati? care e rata? cat de multi poti introduce in studiu ca sa il extragi pe cel mai prost?
- foarte foarte prost – deja incepi sa dai in alte alea; cati de “foarte” poti folosi ca sa nu cazi in absurd?
- prost ca noaptea – nici nu vreau sa comentez
- dumb – deja trebuie sa folosesti cuvinte englezesti ca sa poti exprima ceea ce limba romana nu a crezut vreodata ca va intalni

Ce e ciudat insa, e ca aproape toti simt nevoia sa evolueze – daca esti putin prost, nu te poti abtine si trebuie neaparat sa ajungi pe o alta treapta a prostiei. Daca esti direct dumb, asta e viata, nu prea mai ai sanse sa te redresezi.

Va mai las pe voi sa descrieti alte etape prin care poate trece un prost.
Eu atat am avut de intrebat: Cum masori prostia? pentru ca dupa cum bine se stie: “Prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul.”

sa auzim de bine