HRseeker’s Weblog

Din ce in ce mai multe firme din lumea civilizata aleg diverse variante de lucru – telecommuting/home working, flexible time, job sharing, part-time, etc, variante care initial au fost gandite pentru mamele care doreau sa se intoarca la lucru dar in acelasi timp sa fie alaturi de copii. Ceea ce la inceput a parut o revolutie – sa lucrezi de acasa, sa poti sa ajungi si sa pleci de la servici la ce ora vrei tu, sa iti condensezi orele de lucru in asa fel incat sa ajungi sa lucrezi doar 4 zile pe saptamana si multe alte variante, in acest moment incep sa prinda contur si la noi in tara.

Primii pasi au fost facuti prin adoptarea programului flexibil inteles de fiecare diferit. Flexibilitatea prin definitie iti da posibilitatea sa iti alegi programul – romanii au inteles altceva: iti alegi programul si asta este tot. Ex: program 9-18, firma iti da posibilitatea sa ajungi la 10 si sa pleci la 19. Dar daca ai ales asa, asa ramane pe o perioada variabila de 3-6 luni. Unde e flexibilitatea? Adica daca am nevoie sa imi iau copilul de la gradinita la ora 16, nu pot sa plec deoarece am avut flexibilitatea sa imi aleg programul si asta este batut in cuie.

Romanul alege din definitie ceea ce ii place si cu ceea ce se simte confortabil, in nici un caz nu poate aplica programul asa cum este.

Telecommuting-ul – mai pe romaneste: lucrul de acasa (parte componenta a flextime-ului) din cate se pare este mult prea avansat pentru civilizatia in continua expansiune a Romaniei. In nici un caz nu poate fi vazut ca un beneficiu faptul ca poti lucra de acasa, nu trebuie sa mai pierzi 3 ore spre si dinspre servici, nu mai poluezi, poti sa te bucuri de familie si prieteni, poti lucra in ritmul tau si fara a te simti supravegheat. Cum poate romanul sa nu iasa el pe strada sa isi etaleze masina (cumparata in leasing cu banii munciti de la 8 la 20), costumele cumparate de la “prietenii” care ofera reduceri – doar nu te poti duce la birou cu un costum de la Apaca, ceasul cumparat din parcare de la Unirii – TISOT original (ce conteaza ca nici numele nu e scris corect, se simte ca unul original), pantofii din piele de crocodil de Dambovita, parfumat din cap pana in picioare, vorbind zgomotos la mobilul lui de ultima generatie, s.a.m.d.

Pentru roman, un astfel de program i-ar nenoroci viata sociala, i-ar da peste cap toate posibilitatile de promovare (nu poti sa pupi in dos on-line), ar fi atat de zapacit incat nu s-ar putea concentra la absolut nimic si s-ar transforma peste noapte intr-un fanatic al telenovelelor.

Din pacate, asta este marea natiune cu care ne mandrim si cu care nu prea putem sa avansam decat in parcelele bine definite de superiori, sefi, manageri, directori – parcele bine cunoscute si neschimbate de ani de zile.

Orice idee noua trebuie sa plece la premisa ca angajatul incearca sa te fure si atunci trebuie sa iti organizezi planul de atac in asa fel incat sa te asiguri ca nu are nici o portita de scapare.

Poti sa il monitorizezi in permanenta? Excelent, un pas inainte spre implementare.

Deja vad luminita de la capatul tunelului cum se stinge treptat.

Cum toate ideile bune trebuie impartasite cu cat mai multa lume, acelasi lucru fac si eu acum cu un articol gasit intamplator in goana dupa exemple de flextime. Din pacate in Romania, flextime-ul patrunde cu pasi foarte mici si este in continuare extrem de criticat de “managerii” autohtoni. Nu vad decat lipsa de control, imposibilitatea rezolvarii situatiilor de criza, lipsa de la apel la ora X, clasicul sindrom de moarte a caprei vecinului - daca eu nu pot, tu de ce sa beneficiezi de asa ceva?. In afara lumea priveste partea plina a paharului, romanul nu cauta decat bubele oricarei idei noi - bineinteles ca daca ar propune cineva ca orele suplimentare sa nu se mai plateasca, ci sa fie catalogate drept dorinta angajatului de a contribui la bunastarea firmei, imi este greu sa cred ca ar exista vr’un “sef” care sa se opuna.

Pana atunci, va las in compania unui articol interesant de care discutam la inceput.

Extreme Flextime

By: Brad Wieners

For one company, 9 to 5 is no way to make a living.

Ricardo Semler has an unorthodox approach to managing: Let the inmates run the asylum. Allow your employees to work whenever they want, wherever they want, and they’ll reward you with increased productivity, greater profitability, and longer-term loyalty, argues the Brazilian businessman in his new book The Seven-Day Weekend (Portfolio). Semler, CEO of Sao Paulo-based holding company Semco, whose ventures include industrial equipment and environmental consulting, boasts his strategy is responsible for increasing annual revenue from $35 million to $212 million in the last six years with virtually no turnover among his 3,000 employees. Over the phone from Sffio Paulo, Semler explains why a seemingly impractical policy doesn’t have to be.

Okay, so how do you run a business if no one’s around? We negotiate with our employees for a final result and let them figure out how they’ll achieve the desired result. So let’s say I need you to sell 512 widgets. We agree that that is a realistic expectation. Now it’s up to you. Maybe you do paperwork on a rainy Sunday and golf or pick up your kids from school on Tuesday–as long as you sell the 512 widgets and our customers are happy, why do I care?

How hard is it for managers and workers to adapt to this approach? There’s a learning curve. For the workers, it takes a while to learn the operational self-discipline. For managers, there is anxiety at first, but slowly it gets better, especially when they see the productivity results. Employees who only survive in a beehive, hidden behind the fa?ade of activity around them, aren’t helping your bottom line. This reveals who those employees are.

Following your plan, do people work less or more? Our employees don’t put in fewer hours, but there’s also no indication they are overworked. It’s important that I be clear that I’m not talking about abolishing work; I’m talking about making it more productive. It’s a very entrepreneurial approach actually. It gives everyone a feeling of self-determination.

Do you have greater balance in your life as a result? I’ve halved my work hours to about 30 a week. I spend 80% of my time doing what I want, rather than what people want me to do. I take piano lessons, play squash, do yoga every day. And I almost never feel guilty for lack of time for my little boy, wife, and friends.

Pentru Georgiana, Giorgiana, Giorgeta, Georgeta, George, Georgica, Gheorghe, Georgel, Gheo, Ghe, Gheonoaia si orice alte variante.

atat

Tinand cont de articolul de ieri si de viata zbuciumata cu care ne luptam in fiecare zi, am descoperit o situatie foarte interesanta in ultimele 2 saptamani. Eu sunt genul de persoana care in metrou nu sta mai niciodata pe scaun, ceea ce se traduce prin imposibilitatea citirii unei carti, unui ziar sau a oricarei alte forme de material printat care trebuie tinut in mana. Singurele lecturi pe care reuseam sa le fac in metrou, erau mesajele publicitare lipite cu mult sarg pe peretii metroului si in statiile de metrou. Ma saturasem insa de “super reduceri”, “dobanda x%”, “credite doar cu buletinul”, “minute fara numar si in orice retea”, etc.

In ultimele 2 saptamani am folosit ca mijloc de transport inspre si dinspre servici un autoturism. Minune: timpul de deplasare s-a dublat - de la 20 minute max la min 40; vorbim de aceeasi distanta (trebuia sa fac aceasta remarca sa nu creada lumea ca m-am apucat de ocolit ca sa petrec mai mult timp in masina).
Dar, am descoperit si un avantaj (nu sunt eu optimistul care vede doar partea plina a paharului) - minim 30 minute la dus si 30 minute la intors pentru CITIT. Da, asa este, se poate citi foarte bine in masina. Facand acelasi traseu, folosind aceleasi benzi de circulatie, invatand durata semafoarelor, invatand momentele in timp in care circulatia este intr-un anumit fel si fiind si putin atent la ce se intampla in jur, puteti citi fara probleme.

Nu se recomanda:
- carti grele care necesita concentrare
- carti care necesita luarea de notite - sau puteti atasa pe parbriz, ca la camioane, un mic bloc notes cu ventuza - si neaparat un pix cu lant ca sa nu va scape sub bord
- celor care devin absorbiti de lectura
- incepatorilor - sunt multe elemente la care trebuie sa fiti atenti si stiu ca la inceput e greu de coordonat schimbarea vitezei, semnalizarea, privitul in oglinzi, invartitul volanului si calcarea pe rand a celor 3 pedale care se afla sub volan
- celor care oricum nu stiu sa conduca - nu este necesar un stres suplimentar
- celor care oricum nu stiu sa citeasca - nu este un moment prielnic pentru cititul pe litere
- celor care claxoneaza in momentul in care se face verde la semafor, desi mai sunt 5 masini in fata lor - vor rata cu siguranta momentul transformarii semaforului in culoarea verde si vor trai cu frustrarea ca nu au reusit sa claxoneze chiar la momentul oportun
- celor care injura orice alt participant la trafic - din aceleasi motive ca mai sus
- taximetristilor care tin mortis sa isi povesteasca viata tuturor clientilor - nu vor mai avea timp

Tuturor celorlalti: LECTURA PLACUTA.

26/04/2007