Telecommuting – o posibila rezolvare a traficului din Bucuresti?

Din ce in ce mai multe firme din lumea civilizata aleg diverse variante de lucru – telecommuting/home working, flexible time, job sharing, part-time, etc, variante care initial au fost gandite pentru mamele care doreau sa se intoarca la lucru dar in acelasi timp sa fie alaturi de copii. Ceea ce la inceput a parut o revolutie – sa lucrezi de acasa, sa poti sa ajungi si sa pleci de la servici la ce ora vrei tu, sa iti condensezi orele de lucru in asa fel incat sa ajungi sa lucrezi doar 4 zile pe saptamana si multe alte variante, in acest moment incep sa prinda contur si la noi in tara.

Primii pasi au fost facuti prin adoptarea programului flexibil inteles de fiecare diferit. Flexibilitatea prin definitie iti da posibilitatea sa iti alegi programul – romanii au inteles altceva: iti alegi programul si asta este tot. Ex: program 9-18, firma iti da posibilitatea sa ajungi la 10 si sa pleci la 19. Dar daca ai ales asa, asa ramane pe o perioada variabila de 3-6 luni. Unde e flexibilitatea? Adica daca am nevoie sa imi iau copilul de la gradinita la ora 16, nu pot sa plec deoarece am avut flexibilitatea sa imi aleg programul si asta este batut in cuie.

Romanul alege din definitie ceea ce ii place si cu ceea ce se simte confortabil, in nici un caz nu poate aplica programul asa cum este.

Telecommuting-ul – mai pe romaneste: lucrul de acasa (parte componenta a flextime-ului) din cate se pare este mult prea avansat pentru civilizatia in continua expansiune a Romaniei. In nici un caz nu poate fi vazut ca un beneficiu faptul ca poti lucra de acasa, nu trebuie sa mai pierzi 3 ore spre si dinspre servici, nu mai poluezi, poti sa te bucuri de familie si prieteni, poti lucra in ritmul tau si fara a te simti supravegheat. Cum poate romanul sa nu iasa el pe strada sa isi etaleze masina (cumparata in leasing cu banii munciti de la 8 la 20), costumele cumparate de la “prietenii” care ofera reduceri – doar nu te poti duce la birou cu un costum de la Apaca, ceasul cumparat din parcare de la Unirii – TISOT original (ce conteaza ca nici numele nu e scris corect, se simte ca unul original), pantofii din piele de crocodil de Dambovita, parfumat din cap pana in picioare, vorbind zgomotos la mobilul lui de ultima generatie, s.a.m.d.

Pentru roman, un astfel de program i-ar nenoroci viata sociala, i-ar da peste cap toate posibilitatile de promovare (nu poti sa pupi in dos on-line), ar fi atat de zapacit incat nu s-ar putea concentra la absolut nimic si s-ar transforma peste noapte intr-un fanatic al telenovelelor.

Din pacate, asta este marea natiune cu care ne mandrim si cu care nu prea putem sa avansam decat in parcelele bine definite de superiori, sefi, manageri, directori – parcele bine cunoscute si neschimbate de ani de zile.

Orice idee noua trebuie sa plece la premisa ca angajatul incearca sa te fure si atunci trebuie sa iti organizezi planul de atac in asa fel incat sa te asiguri ca nu are nici o portita de scapare.

Poti sa il monitorizezi in permanenta? Excelent, un pas inainte spre implementare.

Deja vad luminita de la capatul tunelului cum se stinge treptat.