Cu ipod-ul in urechi prin Bucuresti
Nu stiu de ce am simtit nevoia azi dimineata sa vin pe jos la birou (pe jos, adica efectiv sa merg pe jos de acasa pana la birou). In fond si la urma urmei nu sunt decat 6 km. La un calcul simplu, ori pe jos ori cu masina este aproximativ acelasi timp - masina: 40-45 minute, pe jos: 50-55 minute. Dar, am descoperit si alt amanunt la care nu am fost atent atata timp cat am mers cu masina: zgomotul infernal din Bucuresti.
Mergand pe jos, am zis sa profit de timpul petrecut sportiv si sa ascult ceva la ipod. Am introdus minunatele casti in conductele auditive proprii, am apasat butonul power, am selectat ceea ce imi doream sa ascult si am pornit la drum. In lift, in scara blocului si 30 secunde cat am ajuns in fata blocului, totul in regula - volumul era de bun simt, auzeam clar despre ce era vorba. In momentul in care am ajuns pe marile bulevarde am inceput sa am probleme cu distingerea cuvintelor (poate trebuie sa precizez ca ascultam una dintre audiobook-urile achizitionate de curand). Am marit volumul si am simtit cum sunetul incepe sa preseze pe timpan, scarita incepe sa vibreze si ciocanul incepe sa se simta usor deranjat. Din pacate, pana am ajuns la birou, au fost momente in care, desi volumul era la maxim (si vorbim de un ipod care nu are limitare de volum - prietenii stiu de ce), au fost anumite pasaje pe care le-am ratat cu brio.
Ma intrebam mereu de ce in metrou sunt unii care asculta muzica si alaturi de ei tot metroul. Acum am inteles.
Auditie placuta.
