Cum sa fii un manager de nimic – mic indrumar pentru managerul incepator

Facand o analiza atenta a persoanelor cu care am tot avut de lucru pana acum, am descoperit un fel de tipar al managerului roman.

In primul rand de cele mai multe ori a ajuns intr-o pozitie pentru care nu este pregatit deloc (din punct de vedere al managementului). Toata promovarea la romani se bazeaza pe experienta practica si pe niciun fel de experienta de management (nu mai discut de people management – asta zici ca este ceva rupt din Twilight Zone – nu se stie de unde a aparut, nu se stie pe unde sta ascuns si oricum nu are rost sa ne interesam de el deoarece e o chestie abstracta).

Trebuie sa incepi cu piesa de rezistenta – pastreaza totul la tine, nu delega nimic (oricum definitia delegarii nu este prea clara – subiect detaliat intr-un alt post mai vechi). Nu lasa pe nimeni sa faca nimic de capul lui – tu oricum stii mai bine decat oricine, due to the fact ca ai mai trecut prin asta si cu siguranta este o singura metoda prin care se poate face. Ideile noi trebuie omorate din fasa – nu ii lasa pe altii sa vina cu ceva chestii diferite deoarece este posibil sa functioneze si atunci o sa se intrebe cei din jur de ce nu a pornit ideea de la tine. Iti dai seama ca intr-o astfel de situatie pici de prost si la nivelul tau asta inseamna moarte clara. Si daca delegi cateva proiecte, nu te vei mai putea plange de faptul ca esti vai de mama ta si ocupat pana peste cap si uite la ce ora pleci tu de la birou, etc (asta pentru ca pentru tine “private life” nu inseamna nimic – doar esti manager).

Din cele cateva carti citite (pe care cu emfaza trebuie sa le ai in vitrina de la birou – ca de, daca iti cumperi biblioteca acasa, nu o vede nimeni, si atunci de ce sa dai bani pe ea?), trebuie sa ai mereu pregatit cate un citat intelligent. Pentru cei care vin la tine in birou de mai mult de 2 ori, e clar pana la urma ca citatul se repeta si culmea e din aceeasi carte (apare intrebarea daca mai stii si altele, sau nu ai avut timp sa memorezi).

Cu noii angajati e bine sa incepi pe picior de egalitate – chipurile sa te arati deschis si sa dai impresia (falsa de altfel) ca iti doresti ca omul ala sa te ajute si tu sa il ajuti pe el. Dureaza maxim 3 -4 saptamani pana iti dai arama pe fata – oricum a fost un chin sa joci atata teatru – now, real life.

Incearca sa iti barfesti oamenii din echipa. Saptamanal alege o persoana pe care o faci praf cu ceilalti din echipa (discutii amicale la inceput prin care incerci sa faci niste glume, care apoi se transforma in plangeri penibile si uneori dizgratioase pe care never-ever nu e normal sa le discuti cu cei din echipa – adica pana la urma, cu colegii celui in cauza – e la mintea cocosului ca si ceilalti vor fi in aceeasi situatie la un moment dat). Cand vezi ca nu mai prinde la discutii tete-a-tete, incepi si te folosesti de orice ocazie sa urli dupa persoana respectiva prin birou pe un ton care nu lasa loc la interpretari. Cand nici asta nu mai are priza la publicul larg, incepe si cere diverse chestii, dar incearca sa faci acest lucru cat mai vag – in asa fel incat nici tu sa nu intelegi ce ai cerut, ca la momentul la care vei primi sa te poti rasti la persoana respectiva si sa ii bati obrazul ca nu a facut ce ai cerut. Sa nu cumva sa dai in scris (adica pe mail) – poti pica de fraier, daca ceri o chestie si exact aia primesti.

La momentul in care te-ai hotarat sa mai dai totusi din multitudinea de proiecte pe care o ai, alege cu grija. Tot timpul trebuie sa fie un proiect care e in lucru la tine de minim 150 de zile si care a mai fost in lucru si pe la alte persoane. Pe asta il extragi cu grija din maldarul de pe biroul tau (tot timpul trebuie sa fie dezordine pentru momentul in care cineva intra in birou si incepi: “Uite cate proiecte am, nu mai gasesc nimic aici (poate este de la simplul fapt ca nu iti gasesti nici capul?), nu mai fac fata, secretara asta imi zapaceste toate hartiile , etc), si asa cu el extras te duci la persoana vizata si il dai printr-o azvarlire maiastra din incheietura. Adica il pui pe biroul persoanei ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si peste cateva zile ceri raport – care este statusul pe proiectul X. Daca sarmanul ala incearca sa baiguie ceva de genul: “Stii seful, dar nu ai zis nimic de niciun proiect”, este momentul oportun sa ii dai o lectie.

Apoi, dupa ce ai reusit sa clarifici faptul ca proiectul a fost assigned la persoana X, incepi sa dai lectii – placerea ta maxima. Sub nicio forma nu ii da posibilitatea sa faca ceva de capul ei. Doar tu le stii pe toate mult mai bine decat oricine – asta este insusi scopul tau in aceasta functie – sa le stii pe toate.

Daca proiectul iese bine pana la final – ai cu ce sa te lauzi – doar a fost ideea ta, tu ai contribuit la succesul lui, totul ti se datoreaza. Daca nu merge ok, si seful al mare intreaba de el, frate, nu mai e la mine, l-am dat lui X – sa il chem sa va explice care este statusul, sefu’?

Nu stiu daca ati observat cat de rapid se ofera raspuns la problemele care nu apartin persoanei chestionate – scurt exemplu:

“Faci o cerere pentru orice – daca ai trimis mail-ul persoanei corecte – sa zici mersi daca in 48 de ore primesti un raspuns de genul – ma ocup. Daca nu ai nimerit la cine trebuie, in maxim 20 de secunde, primesti un mail – nu ma ocup eu de problema asta, incearca la colegul Y.”

Asta a fost pur si simplu un intermezzo – mi-am amintit de chestia asta si nu m-am putut abtine sa nu o trec aici.

Mergand mai departe, e cazul ca cel putin o data la 2 zile sa mai vii si tu cu o idee vis-à-vis de proiectul dat (nu ai avut timp pana acum sa te ocupi, dar acum cand nu mai e la tine, brusc, esti plin de idei si stii cum se poate rezolva). Bineinteles ca daca depaseste 40-50 de zile, trebuie sa tipi si sa ceri explicatii de ce dureaza atat. Doar e normal ca un proiect pe care un manager nu l-a rezolvat in 150 de zile, poate fi rezolvat de un subordonat de pe azi pe maine. Singurul impediment pentru tine ca si manager  a fost lipsa timpului, nu altceva.

Oricum, daca nu ai reusit sa faci toate astea, trebuie sa inchei in forta – sedinta. Ii bagi pe toti la tine birou, dupa ce strigi in gura mare pe acolo ca sa te auda toata lumea, si ii iei la intrebari. E imposibil sa nu gasesti macar unul pe picior gresit de care te poti lua. Astfel ai si tu ziua mai buna si mai luminoasa.