HRseeker’s Weblog

Am revazut filmul asta, astaseara la HBO. Uitasem aproape ce inseamna sa nu prea ai nimic. Sa ajungi in situatia de a fi dat afara deoarece nu ai bani sa iti platesti chiria, sa nu ai bani sa iti platesti amenzile de parcare in situatia in care oricum ai renuntat la masina pentru ca nu iti permiteai sa o mai ai, sa nu ii poti cumpara copilului tau o bomboana, etc. Si noi ne luptam ca niste hiene pentru un job mai bun, mai bine platit, mai bine vazut, un pic mai sus pe minunata scara ierarhica, oricum creata artificial tot de unii ca noi, o scala care nu iti ofera nimic si pentru care multi dintre noi suntem in stare sa renuntam la o gramada de lucruri pentru a accede - familie, prieteni, rude, la viata pana la urma si la urma. Unii nu au nici un fel de job si ar face orice sa aiba job-ul tau, dar tu nu vrei decat sa mergi mai departe. Aici te-ai plictisit, ai facut tot ce se putea, nu iti mai convine salariul (desi ai cateva zeci de milioane bune), nu iti mai plac colegii, sefii, etc. Altii ar face orice sa aiba job-ul tau.

Intr-un final realizam ca cei care au mai putin, au mai mult pana la urma. Cei care nu au zeci de milioane lunar, nu au nici probleme de genul “masina aluia e mai smechera decat a mea”, ei merg cu metroul si de multe ori pe jos. Faptul ca au ce sa puna pe masa este o mare victorie, faptul ca ajung acasa la copil si acesta se uita la ei ca la un erou, valoreaza mai mult decat orice job de kkt pe care l-ar putea avea vreodata. Corporatisti care nu stiu sa se mai bucure de simplul fapt ca azi a iesit soarele. Pentru ei e ceva enervant deoarece le bate lumina in laptop-uri si nu se mai vede atat de bine. Pentru ei, orice iesire din birou este un alt motiv sa mai faca ceva legat de job. Orele tarzii din noapte petrecute la servici nu reprezinta decat hopul pe care il mai au de sarit pentru a merge mai departe.

Incearca sa il pui pe unul din asta sa vina cu metroul la servici, sa fie nevoit sa mearga pe jos ceva mai mult din simplul motiv ca nu a gasit loc de parcare in fata portii, sa trebuiasca sa se vanda in fata unora care nu il cunosc si nu ii cunosc “renumele” si l-ai pierdut. Astia sunt oamenii cu care din pacate cei mai multi dintre noi ne comparam. Cel mai smecher costum, cel mai tare ceas, cea mai tare masina, cele mai tari vacante, cele mai smechere case, etc. Si cu ce raman dupa toate astea?

Mai bine va uitati inca o data la fimul asta si analizati ceea ce inseamna viata si sacrificiile de care unii mai sunt inca in stare.

Hai sa incercam sa ne bucuram de mici chestii din viata; alea mari vor veni oricum.

Meeting, sedinta, task-force (asta e noua), kickoff meeting (inca una pentru prostii care nu cunosc diferite variante de a exprima gaz ars cu talent).

Nu inteleg de ce lumea cauta orice modalitate de a face sedinte peste sedinte, atata timp cat nu se discuta nimic interesant. Cum poate sa inceapa o sedinta prin intrebari de genul: ce discutam azi? ce vreti sa mai vorbim? aveti si alte idei ca sa le adaugam pe agenda sedintei? Aberant. Daca tot nu ai nimic de discutat, de ce palaria mea mai facem sedinta? De dragul de a ne aduna ca prostii pentru ca un tampit sa isi arate muschii?! Nene, sunt lucruri mult mai importante in viata decat sa demonstram in stanga si in dreapta cat de smecheri suntem. Viata are mai multe componente decat musculare. Hai sa incercam sa ne folosim si creierul. Cum spunea o prietena: “simt o voma intelectuala”.

Stiu ca nu are nici o legatura cu subiectul de mai sus, dar simt nevoia sa fac o referire si la urmatorul termen:

Redundant - inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.- conform dexonline. Am observat ca in ultima vreme, pentru unii este un cuvant la moda. Este folosit in asemenea hal incat uneori iti pui intrebarea daca cel care il foloseste are cea mica idee despre ce e vorba. Exprimari de genul: X este redundant cu Y…. what the fuck? Cum poate ceva sa fie redundant cu altceva? Adica am un tampit care e redundant/inutil cu alt tampit. Foarte tare frate!!!

In rest, numai de bine.

Din ce in ce mai multe firme din lumea civilizata aleg diverse variante de lucru – telecommuting/home working, flexible time, job sharing, part-time, etc, variante care initial au fost gandite pentru mamele care doreau sa se intoarca la lucru dar in acelasi timp sa fie alaturi de copii. Ceea ce la inceput a parut o revolutie – sa lucrezi de acasa, sa poti sa ajungi si sa pleci de la servici la ce ora vrei tu, sa iti condensezi orele de lucru in asa fel incat sa ajungi sa lucrezi doar 4 zile pe saptamana si multe alte variante, in acest moment incep sa prinda contur si la noi in tara.

Primii pasi au fost facuti prin adoptarea programului flexibil inteles de fiecare diferit. Flexibilitatea prin definitie iti da posibilitatea sa iti alegi programul – romanii au inteles altceva: iti alegi programul si asta este tot. Ex: program 9-18, firma iti da posibilitatea sa ajungi la 10 si sa pleci la 19. Dar daca ai ales asa, asa ramane pe o perioada variabila de 3-6 luni. Unde e flexibilitatea? Adica daca am nevoie sa imi iau copilul de la gradinita la ora 16, nu pot sa plec deoarece am avut flexibilitatea sa imi aleg programul si asta este batut in cuie.

Romanul alege din definitie ceea ce ii place si cu ceea ce se simte confortabil, in nici un caz nu poate aplica programul asa cum este.

Telecommuting-ul – mai pe romaneste: lucrul de acasa (parte componenta a flextime-ului) din cate se pare este mult prea avansat pentru civilizatia in continua expansiune a Romaniei. In nici un caz nu poate fi vazut ca un beneficiu faptul ca poti lucra de acasa, nu trebuie sa mai pierzi 3 ore spre si dinspre servici, nu mai poluezi, poti sa te bucuri de familie si prieteni, poti lucra in ritmul tau si fara a te simti supravegheat. Cum poate romanul sa nu iasa el pe strada sa isi etaleze masina (cumparata in leasing cu banii munciti de la 8 la 20), costumele cumparate de la “prietenii” care ofera reduceri – doar nu te poti duce la birou cu un costum de la Apaca, ceasul cumparat din parcare de la Unirii – TISOT original (ce conteaza ca nici numele nu e scris corect, se simte ca unul original), pantofii din piele de crocodil de Dambovita, parfumat din cap pana in picioare, vorbind zgomotos la mobilul lui de ultima generatie, s.a.m.d.

Pentru roman, un astfel de program i-ar nenoroci viata sociala, i-ar da peste cap toate posibilitatile de promovare (nu poti sa pupi in dos on-line), ar fi atat de zapacit incat nu s-ar putea concentra la absolut nimic si s-ar transforma peste noapte intr-un fanatic al telenovelelor.

Din pacate, asta este marea natiune cu care ne mandrim si cu care nu prea putem sa avansam decat in parcelele bine definite de superiori, sefi, manageri, directori – parcele bine cunoscute si neschimbate de ani de zile.

Orice idee noua trebuie sa plece la premisa ca angajatul incearca sa te fure si atunci trebuie sa iti organizezi planul de atac in asa fel incat sa te asiguri ca nu are nici o portita de scapare.

Poti sa il monitorizezi in permanenta? Excelent, un pas inainte spre implementare.

Deja vad luminita de la capatul tunelului cum se stinge treptat.

Lumea isi paraseste jobul din pricina jobului sau a superiorului? (nici nu pot sa scriu manager, deoarece, superiorul este doar un superior prin tot ceea ce face – nu are cea mai mica idee de management)

Pot spune cu mana pe inima ca lumea pleaca de pe un job din pricina sefului – marele sef de trib – care de cele mai multe ori este un IDIOT cu aere si fara pic de minte. Trebuie sa iti demonstreze ca el are puterea si tot ce isi doreste poate obtine – cu pumnul sau cu piciorul bagat pe gat. Lipsa de bun-simt, omenie si logica isi face simtita prezenta de fiecare data cand marele sef simte ca pierde teren. El are spatele asigurat si atunci se poate folosi de amenintari de genul: “daca nu ma lasi pe mine sa fac cum consider, plec” – si seful sefului de frica sa nu piarda pretiosul exemplar, isi poate retrage cuvantul dat si uneori, culmea, chiar semnat. Ma intreb de fiecare data, ce mare rahat poate sa faca un astfel de sef, in asa fel incat sa nu poate nimeni sa il contrazica? E tare in gura, ameninta frumos, se bate cu pumnul in piept pentru orice kkt face el sau altcineva, urla toata ziua ca este ocupat, se da de ceasul mortii ca nu are timp – desi nu ii cere nimeni, isi petrece serile la birou, dimineata vine mai tarziu ca, na, e obosit de seara trecuta si se minuneaza cand altul isi programeaza totul in cele 9 ore nenorocite de munca. Adica asta de ce poate si el nu? Pentru ca este un idiot care nu gandeste ci doar pupa in c.. si normal ca nu mai are timp de planificare. Trebuie sa fie mereu prezent si in pozitie de drepti la orice mic os aruncat de sefu’ al mare.

Asa ca, cea mai buna metoda cand dai peste astfel de oameni – parerea mea – este sa iti iei talpasita, sa le plangi de mila si sa ii urmaresti de la distanta evolutia spectaculoasa a carierei – pana la momentul in care o sa apara un lingau mai mare care o sa ii detroneze si vor realiza ca au pierdut ani buni din viata.

Salutare

Am tot primit intrebari si drept sa spun si eu ma gandeam destul de mult la asta: care este momentul oportun in care ar trebui sa te apuci sa iti cauti de lucru?
Sa fie momentul in care lumea nu prea iti mai raspunde la mail-uri?
Sa fie momentul in care lumea “uita” sa te mai invite la diverse sedinte la care participai pana acum?
Sa fie momentul in care vezi ca unui om din subordinea ta incepe sa ii creasca salariul pana ajunge pe picior de egalitate cu tine?
Sa fie momentul in care vezi ca lumea se uita ciudat la tine cand ajungi dimineata la birou - de genul “asta nu isi da seama ca nu mai are mult, oare de ce o tot lungeste?”
Sa fie momentul in care in mod finut, toate ideile tale par tampite si 2 saptamani mai tarziu se implementeaza datorita “ideilor deosebite” pe care le are colegu’?

Parerea mea este ca depinde foarte mult de managerul care ia o astfel de decizie. Sunt unii care o fac atat de prost, ca iti este tie jena de prostimea lui si iti dai demisia ca sa nu il faci sa se simta prost in incercarea penibila si lasa de a-ti transmite un astfel de mesaj. Sunt unii destul de corecti incat iti pot spune verde-n fata si altii destul de subtili incat sa nu realizezi decat in momentul in care te asteapta cu o hartie alba pe birou.