Oameni

Nu cred ca exista cuvant mai mare care sa descrie niste persoane care stiu ce inseamna omenia si prietenia.
Cand astfel de persoane te suna sa iti spuna un singur cuvant: “lipsesti” nici nu ai ce sa le raspunzi.
Sunt cuvinte atat de simple care spun atat de multe.

Va multumesc. Inseamna enorm pentru mine. Voi insemnati enorm pentru mine.

Diferenta intre generatii

Spre rusinea mea, am purtat in spate o idee destul de urata si anume ca oamenii generatiei trecute nu se prea pot adapta la noul val de tehnologie si viteza nebuneasca in care traim (poate pentru simplu fapt ca am avut model de om care refuza cu incapatanare sa invete o chestie super simpla – citirea unui SMS pe un model Nokia – prietenii stiu de ce )

Primele 3 zile petrecute in noul job, au desfiintat ideea preconceputa pe care o aveam si mi-a demonstrat ca si dupa 18 ani de munca intr-un sistem comunist, inchistat, sunt oameni care stiu sa aprecieze schimbarea si o imbratiseaza in momentul in care o intalnesc. Sunt oameni pe care te poti baza si oameni care te privesc cu intelegere si detasare (bai, pustiule, ai rabdare sa mai treaca niste ani peste tine). Sunt oameni care stiu ce inseamna colegialitate, ce inseamna sa il ajuti pe cel de langa tine, cand e cazul sa stai in banca ta si cand e cazul sa iti exprimi punctul de vedere rezultat din simpla experienta de aproape o viata.

Ma bucur ca am gasit astfel de persoane de la care poti invata o gramada de lucruri. Oameni care nu alearga dupa bani si care realizeaza ce importanta are timpul si pentru care programul este program (9 to 5).

“Time is free, but it’s priceless. You can’t own it, but you can use it. You can’t keep it, but you can spend it. Once you’ve lost it you can never get it back.” – Harvey MacKay

Business vs oameni

Ma intreb de ce lumea priveste cele 2 componente, business si oameni, tot timpul defazat? Chiar nu inteleg ca astea doua nu merg separat – nu poti avea succes in business (pe termen lung bineinteles) daca nu te intereseaza oamenii implicati in business-ul ala.
Toti traiesc cu senzatia ca daca afacerea s-a pus pe roate si da roade, putem sa ne bagam picioarele in cei care au pus umarul la ea si ne putem bate joc de ei. Cel mai simplu e sa renuntam la aia batrani, si sa cautam forte proaspete si necoapte care nu vor putea vedea realitatea si nici imaginea din spatele cortinei cativa ani de acum incolo.
Hai sa dam cu piciorul la tot ce am cladit pana acum, la toate noptile petrecute pe la munca, la toate weekend-urile traite cu laptopul in fata si cu mintea la job in defavoarea vietii personale, a familiei, a prietenilor, a tot ceea ce pentru fiecare dintre noi reprezenta ceva mai mult decat job-ul ala nenorocit de la 9 la 5 pentru norocosi (de la 7 la orisicat seara pentru ceilalti).
Si sunt unii care isi dau seama ca dupa ani buni de munca serioasa, transpiratii, stress, implicare, consum fizic si psihic, apare brusc un nene (sa ii zicem Popescu) care realizeaza ca pentru a putea dezvolta business-ul in continuare e nevoie sa renuntam la niste oameni.

In final, nimeni nu iti ridica statuie in fata corporatiei. Daca nu stii sa te vinzi, e posibil sa ramai fara job si daca esti cel mai bun in domeniu, dar keep a low profile.

Cel mai grav mi se pare cand toate astea se intampla cuiva aflat undeva pe la 50 ani si care ia totul foarte personal si realizeaza, doar acum, ca a pierdut timp si o gramada de alte lucruri…….